"Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi"

Nicolae Bălcescu
"Dacă ţara trebuie să aibă loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge acolo prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ."

Mihail Kogălniceanu
"Să vezi până departe este una, să mergi până departe este alta."

Constantin Brâncuşi
"O naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi."

Nicolae Bălcescu
"Întrebaţi istoria şi veţi şti cine suntem, de unde venim şi unde mergem. "

Mihail Kogălniceanu
"Datoria noastra e mare: trebuie să ştim a ne ridica până la dânsa. Trebuie s-arătăm că în junime e entuziasmul lucrurilor mari şi devotamentul pentru adevăr."

Dimitrie Berindei
"De unde venim şi unde mergem, trecutul şi viitorul, iată toată fiinţa noastră, iată mijlocul de a ne cunoaşte."

Mihail Kogălniceanu
"Toate ne arată că o lucrare mare se face în societate, toate ne vestesc începutul zămislirii unei societăţi nouă."

Nicolae Bălcescu
"Timpul grăbeşte să ne ridicăm caracterele, să smulgem egoismul din inima noastră, să ne pătrundem de misia românilor. E timpul de lucru şi de-o gîndire serioasă. "

Dimitrie Berindei
"În chestiunile mari care stăpânesc viitorul unei neam, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor."

Ion I.C. Brătianu
"Sunteţi reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. "

Ion I.C. Brătianu
"Fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi."

Ion I.C. Brătianu
"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. "

Mihai Eminescu
"Dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie. "

Petre Ţuţea
Autentificare


Catalog Membri
Caută şi contactează membrii LSRS din întreaga lume. După nume, universitate, sau locaţie.

Forum LSRS
Locul virtual de întâlnire pentru toţi membrii LSRS. Pune întrebări, oferă răspunsuri, participă la dezbateri.


Newsletter


Rămâi conectat la pulsul Ligii! Abonează-te la newsletter-ul nostru! Un click e suficient!

Activităţi

tipareste

Mergem înainte: Gala LSRS, Ediţia I

07-01-2010


BucureÈ™ti, 6 ianuarie 2010. Cu ocazia primului an de activitate, Liga StudenÈ›ilor Români din Străinătate (LSRS) a organizat astăzi un eveniment dedicat promovării excelenÅ£ei academice ÅŸi consolidării comunităţii studenÅ£ilor români din străinătate. 

Cu acest prilej, peste 300 de participanÅ£i, studenÅ£i ÅŸi absolvenÅ£i români, membri LSRS din peste 20 de ţări, au participat la Adunarea Generală a Ligii StudenÅ£ilor Români din Străinătate. În cadrul acestei ÅŸedinÅ£e s-a prezentat Raportul de Activitate al LSRS ÅŸi s-au dezbătut o serie de subiecte importante de ordin intern. 

De asemenea, în cadrul evenimentului a avut loc Gala LSRS, care a debutat cu prezentarea organizaÅ£iei ÅŸi a continuat cu discursurile invitaÅ£ilor de onoare. Printre personalităţile prezente se numară: dl. Cristian AdomniÅ£ei, fost ministru al MECI; dl. Ionel Haiduc, PreÅŸedinte al Academiei Române; dl. Andrei Caramitru, Managing Partner McKinsey România; dl. Marian StaÅŸ, PreÅŸedinte al FundaÅ£iei Codecs ÅŸi dna. TincuÅ£a Baltag, PreÅŸedinte al FundaÅ£iei Dinu Patriciu. AceÅŸtia, împreună cu alte personalităţi marcante ale vieÅ£ii culturale, sociale ÅŸi politice româneÅŸti ÅŸi-au manifestat prin prezenÅ£a la Gala StudenÅ£ilor Români din Străinătate sprijinul activ pentru iniÅ£iativele LSRS. 

“La nivel colectiv, această Gală reprezintă un pas înainte pentru misiunea asumată de Liga StudenÅ£ilor Români din Străinătate: consolidarea unei identităţi aparte pentru comunitatea tinerilor români de peste hotare ÅŸi conÅŸtientizarea rolului pe care aceasta o poate avea în dezvoltarea României de mâine. Opinia noastră este că, în absenÅ£a întoarcerii acasă a absolvenÅ£ilor români din străinătate, modernizarea României riscă să rămână un proces marcat de ezitări ÅŸi de oscilaÅ£ii permanente între speranţă ÅŸi deziluzie”, a declarat Sebastian Burduja, PreÅŸedinte LSRS. 

Momentul culminant al Galei a fost premierea celor mai buni studenÅ£i români de peste graniÅ£e. CâÅŸtigătorii „Premiilor LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate” sunt: Studentul Anului în Europa – Andrei Ilie (Oxford University), Studentul Anului în America de Nord – Corina Tarniţă (Harvard University), iar Marele Premiu a fost înmânat lui Theodor BraÅŸoveanu (Princeton University). De asemenea, s-au acordat două premii speciale studenÅ£ilor Andrei Anghel (Harvard) ÅŸi Roxana Radu (Central European University). 

“Dorim să oferim României aceste exemple de excelenţă, care transmit un mesaj simplu, dar esenÅ£ial: tinerii români, chiar ÅŸi fără posibilităţi materiale, pot ajunge prin muncă ÅŸi rezultate academice de excepÅ£ie la cele mai prestigioase universităţi din lume. PoveÅŸtile succeselor lor ne dau siguranÅ£a că putem să ne asigurăm un viitor mai bun prin eforturile noastre individuale.”, a declarat Sebastian Burduja, PreÅŸedinte LSRS. 

Evenimentul a fost sprijinit de partenerul nostru, grupul VIMETCO-ALRO şi sponsorii: Omniasig, Insitutul pentru Tehnică de Calcul (ITC), Diplomat Consult, SASCH, SoundExpert. Parteneri Media: INTACT Media Group şi ProTV Internaţional.









EN
    

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player