"Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi"

Nicolae Bălcescu
"Dacă ţara trebuie să aibă loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge acolo prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ."

Mihail Kogălniceanu
"Să vezi până departe este una, să mergi până departe este alta."

Constantin Brâncuşi
"O naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi."

Nicolae Bălcescu
"Întrebaţi istoria şi veţi şti cine suntem, de unde venim şi unde mergem. "

Mihail Kogălniceanu
"Datoria noastra e mare: trebuie să ştim a ne ridica până la dânsa. Trebuie s-arătăm că în junime e entuziasmul lucrurilor mari şi devotamentul pentru adevăr."

Dimitrie Berindei
"De unde venim şi unde mergem, trecutul şi viitorul, iată toată fiinţa noastră, iată mijlocul de a ne cunoaşte."

Mihail Kogălniceanu
"Toate ne arată că o lucrare mare se face în societate, toate ne vestesc începutul zămislirii unei societăţi nouă."

Nicolae Bălcescu
"Timpul grăbeşte să ne ridicăm caracterele, să smulgem egoismul din inima noastră, să ne pătrundem de misia românilor. E timpul de lucru şi de-o gîndire serioasă. "

Dimitrie Berindei
"În chestiunile mari care stăpânesc viitorul unei neam, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor."

Ion I.C. Brătianu
"Sunteţi reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. "

Ion I.C. Brătianu
"Fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi."

Ion I.C. Brătianu
"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. "

Mihai Eminescu
"Dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie. "

Petre Ţuţea
Autentificare


Catalog Membri
Caută şi contactează membrii LSRS din întreaga lume. După nume, universitate, sau locaţie.

Forum LSRS
Locul virtual de întâlnire pentru toţi membrii LSRS. Pune întrebări, oferă răspunsuri, participă la dezbateri.


Newsletter


Rămâi conectat la pulsul Ligii! Abonează-te la newsletter-ul nostru! Un click e suficient!

Noutăţi

tipareste

LSRS partener Top Talents 2010!

09-04-2010


Dar ce inseamna tanar talentat si cum il identificam prin Top Talents Romania?

Primul lucru pe care trebuie sa il stii este ca Top Talents Romania cauta sa identifice oameni, atitudini, potential si nu abilitati tehnice. Poti fi student in an terminal, masterand sau sa fi absolvit ultima forma de invatamant superior de maxim 1 an de zile.

Experienta ne-a aratat ca un tanar talentat este o persoana activa, implicata in multe activitati dincolo de scoala sau serviciu. Este genul de persoana aflata intr-o cautare permanenta de a se dezvolta, de a intelege mai mult, de a deveni mai buna atat din punct de vedere personal cat si profesional.

O persoana care a cautat activ oportunitati de dezvoltare, a fost expusa la medii internationale si proiecte complexe, prin care si-a dezvoltat abilitati pe care acum poate sa le foloseasca in dezvoltarea unei cariere.

Tinerii talentati stiu sa isi seteze prioritatile, comunica bine, stiu sa faca un plan de proiect sau sa rezolve un algoritm dificil. Poate ca s-au concentrat asupra educatiei si au obtinut burse de studiu sau au investit in activitati extracurriculare in care au pus energie si efort pentru a-si atinge obiectivele.

Au o pasiune si au urmarit-o constient – au dezvoltat un proiect, au programat un soft sau un site inteligent, au studiat o tema in profunzime, au participat la conferinte sau seminarii pe domeniile de interes.

Sunt constienti de propria valoare, accepta provocarile si au nevoie de oportunitati prin care sa se afirme si de medii in care isi pot folosi inca de la inceput abilitatile si cunostintele pe care le-au acumulat.

Daca te regasesti in cele de mai sus, dorim sa ne intalnim. Asteptam aplicatia ta aici.

Vrem sa-ti oferim posibilitatea sa afli mai multe despre tine, despre punctele tale tari, despre ariile pe care poti sa le imbunatatesti si pe parcurs sa vedem cum putem face impreuna lucrurile mai bine, planuri mai ambitioase, proiecte de impact.

Intra in Top Talents Romania.





EN
    

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player