"Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi"

Nicolae Bălcescu
"Dacă ţara trebuie să aibă loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge acolo prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ."

Mihail Kogălniceanu
"Să vezi până departe este una, să mergi până departe este alta."

Constantin Brâncuşi
"O naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi."

Nicolae Bălcescu
"Întrebaţi istoria şi veţi şti cine suntem, de unde venim şi unde mergem. "

Mihail Kogălniceanu
"Datoria noastra e mare: trebuie să ştim a ne ridica până la dânsa. Trebuie s-arătăm că în junime e entuziasmul lucrurilor mari şi devotamentul pentru adevăr."

Dimitrie Berindei
"De unde venim şi unde mergem, trecutul şi viitorul, iată toată fiinţa noastră, iată mijlocul de a ne cunoaşte."

Mihail Kogălniceanu
"Toate ne arată că o lucrare mare se face în societate, toate ne vestesc începutul zămislirii unei societăţi nouă."

Nicolae Bălcescu
"Timpul grăbeşte să ne ridicăm caracterele, să smulgem egoismul din inima noastră, să ne pătrundem de misia românilor. E timpul de lucru şi de-o gîndire serioasă. "

Dimitrie Berindei
"În chestiunile mari care stăpânesc viitorul unei neam, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor."

Ion I.C. Brătianu
"Sunteţi reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. "

Ion I.C. Brătianu
"Fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi."

Ion I.C. Brătianu
"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. "

Mihai Eminescu
"Dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie. "

Petre Ţuţea
Autentificare


Catalog Membri
Caută şi contactează membrii LSRS din întreaga lume. După nume, universitate, sau locaţie.

Forum LSRS
Locul virtual de întâlnire pentru toţi membrii LSRS. Pune întrebări, oferă răspunsuri, participă la dezbateri.


Newsletter


Rămâi conectat la pulsul Ligii! Abonează-te la newsletter-ul nostru! Un click e suficient!

Noutăţi

tipareste

Roland Berger - Concurs Consultanţă

06-03-2010


Vrei sa fi consultant pentru o zi? Inscrie-te pentru Roland Berger Case Study Challenge

Dragii nostri,

Revenim cu noi informatii de interes pentru voi:

Ce?

Daca esti student in an terminal sau la Master, cea de-a cincea editie a Roland Berger Case Study Challenge reprezinta sansa ta de a deveni consultant pentru o zi!

Accepta provocarea si alatura-te altor studenti de exceptie pentru a-ti pune la incercare spiritul de echipa si abilitatile de lider in cadrul unui eveniment menit sa ofere participantilor o imagine clara asupra consultantei strategice.

De ce?

Ai putea fi chiar tu unul dintre studentii selectati sa traiasca experienta unei zile intense si palpitante ca membru al unei echipe de consultanti – doar cinci ore pentru a rezolva un studiu de caz real! La sfarsitul zilei de lucru, vei avea ocazia sa prezinti solutia in fata unui juriu compus din consultanti Roland Berger.

Mai mult decat atat...

Studentii care se vor remarca in cadrul evenimentului vor fi invitati sa se alature echipei Roland Berger Strategy Consultants pentru efectuarea unui stagiu de practica de doua luni in biroul din Bucuresti al companiei.

Cum procedezi?

Citeste mai multe informatii si completeaza formularul de inscriere pana la data de 21 martie; acestal poate fi descarcat de pe pagina dedicata evenimentului, http://challenge.rolandberger.ro.De asemenea, ne poti urmari pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele noutati.

Nu uita!


Roland Berger Case Study Challenge va avea loc pe 27 martie. Noteaza-ti data in agenda!

Despre companie:

Roland Berger Strategy Consultants este una dintre cele mai mari firme de consultanta la nivel mondial si cea mai mare de origine europeana. Fondata in Germania in anul 1967, compania cuprinde in prezent peste 2.000 de angajati si 36 de birouri in 25 de tari. Roland Berger Strategy Consultants a fost prima companie de consultanta in management de talie internationala care a deschis un birou permanent in Bucuresti, in 1992.




EN
    

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player